Când protestul contrazice lecția

Întrebare importantă: contează felul în care protestăm?

Atunci când oameni care au rolul de a educa, de a forma caractere și de a-i învăța pe copii respectul pentru dialog și argumente își exprimă nemulțumirea prin huiduieli și jigniri, apare o contradicție greu de ignorat. Poți fi vehement, poți critica un ministru, poți cere demisia lui și poți condamna public deciziile sale, fără ca protestul să se transforme într-un spectacol al lipsei de respect. Totuși să nu uităm că un profesor nu este doar un angajat care predă o materie. El este și un model pentru elevii săi. De aceea, comportamentul său în spațiul public transmite un mesaj la fel de puternic precum o lecție ținută în clasă.

Aici apare paradoxul: cum îi explicăm unui elev că argumentul este mai puternic decât insulta, dacă adulții care îl educă aleg tocmai insulta atunci când sunt nemulțumiți?

Nu este o pledoarie pentru tăcere și nici pentru supunere.

Problema nu este că profesorii au ieșit în stradă. Problema este că, uneori, modul în care aleg să protesteze poate contrazice exact valorile pe care pretind că le transmit elevilor.

Un protest poate fi puternic fără să fie degradant. O revendicare poate fi radicală fără să fie lipsită de respect. Iar un profesor poate fi furios, revoltat și neînduplecat, păstrându-și totodată prestigiul și cultura civică.

În definitiv, educația nu se predă doar la tablă. Se predă și prin propriul exemplu.

Iar atunci când profesorul protestează, societatea nu privește doar ce cere, ci și cum alege să ceară.