Să nu pierdem Moldova în liniște
Să nu pierdem Moldova în liniște
În fiecare an, de Ziua Independenței, ne îmbrăcăm țara în tricolor și îi spunem „La mulți ani”. Vorbim despre libertate, despre trecut, despre oamenii care au visat la un stat al lor. Ne amintim de cei care au crezut că Moldova merită să fie liberă și își merită locul ei în lume.
Dar poate că, dincolo de festivități, de discursuri și de drapelele ridicate în această zi, ar trebui să ne punem o întrebare mult mai grea:
Mai știm să iubim Moldova?
Nu doar să o sărbătorim.
Ci să o iubim atunci când o vedem așa cum este.
Moldova noastră.
Cu toate rănile ei.
Cu toate greșelile ei.
Cu toate neputințele ei.
Cu toate visele ei.
Pentru că una dintre cele mai dureroase realități ale Moldovei este că își pierde oamenii nu într-un război, ci în liniște. Fără sirene. Fără fronturi. Fără zgomot.
O țară nu dispare întotdeauna cu zgomot.
Uneori dispare în liniște.
Nu avem nevoie să spunem că Moldova este perfectă.
Nu este.
Are greșelile ei. Are nedreptățile ei. Are lucruri care ne-au făcut să ne pierdem răbdarea și, uneori, speranța. Să recunoaștem rănile. Să nu ne prefacem că nu există. Și, mai ales, să nu ne obișnuim cu ele.
Pentru că iubirea de țară nu înseamnă să spui mereu că totul este bine;
iubirea adevărată începe atunci când vezi ce nu este bine și alegi să nu fii indiferent.
Poate că într-o zi vom învăța să iubim Moldova cu adevărat. Pentru că Moldova nu este doar un teritoriu. Este memoria noastră.
Și poate că astăzi, în loc să-i promitem că o vom iubi pentru totdeauna, ar trebui să ne întrebăm dacă suntem capabili să avem grijă de ea acum.
Nu mâine.
Nu când va fi perfectă.
Acum.
De aceea, de Ziua Independenței, să nu privim doar spre trecut.
Să privim și spre ceea ce lăsăm în urmă, iar dacă nu știm încă să o iubim așa cum merită, să învățăm.
Dar să nu fie prea târziu.
La mulți ani, Moldova. 🇲🇩
Cu toate rănile ei.
Cu toate greșelile ei.
Cu toate visele ei.
Să nu ajungem niciodată să ne dăm seama cât de mult am iubit-o
abia după ce am pierdut-o.